ACUM PE RADIO CIRESARII:
Muzica
 
in 65 min
Stiri Radio Romania Actualitati
 

După-amiaza cu David

După-amiaza cu David

 

 De luni până vineri, de la 12:00 la 15:00

 

nici o reluare

Descrierea emisiunii: 

        Din toamna lui 2010 până astazi, în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 12-14 ne-am ridicat privirea spre CER locul pe care-l numim acasă. Nici în 2013 nu-mi doresc altceva decât să-L vad pe Isus între noi manifestat. Prin mine şi prin tine.   

       Vreau în acest an să devenim constienţi că schimbarea vine prin noi. România eşti TU! Şi România se va transforma atunci când tu te vei schimba. Atunci când priorităţile tale vor fi altele.

       Marea criză din ţară nu e cea a resurselor economice... marea criză e una de identitate, gândire şi perspectivă. Ne lăsăm călcaţi în picioare de trecut, ne târâm prin prezent şi suntem orbi faţă de viitor. Dar asta trebuie să se încheie. Avem nevoie de speranţă, avem nevoie de ISUS în fiecare dimineaţă, în fiecare birou şi în fiecare colţ retras din casele noastre.

      Cred eu că Dumnezeu mi-a vorbit despre 2013, cum că va fi un an în care vom vedea realitatea şi împreună ne vom ridica. Nu e suficientă o decizie de a-L urma pe ISUS, e nevoie de o alegere în fiecare CLIPĂ.  Trist, obosit, extenuat sau optimist, roşu în obraji şi plin de viaţă?

       Tu ce alegi ? Eu am ales! Să mă las în braţele lui până când CERUL va deveni locul în care mă voi trezi. Dacă asta e şi dorinţa TA! Te aştept la "dupa-amiaza cu david" să mai facem un pas spre veşnicie.

        În 2013 vom cunoaşte artişti, vom intra în organizaţiile din Romania care aduc cerul mai aproape pentru noi  şi cred în lucruri imposibile. Vom afla poveşti unice de viaţă, vom fi la curent cu ceea ce se întâmplă în lumea evanghelică şi, nu în ultimul rând, vom călatori cu Cireşarii prin LUME.

 

David Şuclea

 

Contact:

Id-ul de messenger dupaamiazacudavid îţi stă la dispoziţie.

Şi pentru că suntem siguri de Ieremia 29:11, să pornim la drum. Vă aştept.

 

Melodia săptămânii:

 

Realizator:

The son of God, David Şuclea

 

Ascultă o parte din emisiunile "după-amiaza cu David". Click pe imagine.

 
 
badge facebook badge twitter
  Doneaza
Get Adobe Flash player
 

Versetul zilei

Psalmul 77:2

În ziua necazului meu, caut pe Domnul; noaptea, mâinile îmi stau întinse fără curmare; sufletul meu nu vrea nici o mângâiere.

 
     
 
 
   
 
 
Libraria Ciresarii Fundatia Ciresarii Ciresarii TV Live Scoala Predicare